Nu

Să nu spui, nu nu m-am ascuns 

niciodată 

Căci ascunderea și neascunderea 

țin de ce e dincolo de o viață 

ascunderea și neascunderea 

sunt meta 

 Căci eu sunt doar nefizic 

să nu spui nu, nu m-am uitat niciodată 

cu pupile dilatate și buze uscate 

Pentru că o să mă ofer să te pastrez 

 și să te trec în neascundere 

nu, nu m-am atins niciodată 

nu, nu s-a prefăcut niciodată nimic în aur 

sidef sau o piatră semi-prețioasă 

asta poate deveni în ascundere metafizic 

Să nu spui nu, nu am atins niciodată 

când buricele degetelor noastre se 

atingeau și erau alți oameni care se atingeau 

buricele sau degetele ne dădeau puteri 

de a deveni oameni fizici, poate în neființă se atingeau și îi treceau niște fiori 

nu pe noi pentru că noi suntem oameni și găsim mereu o scuză, pe neoameni,

 pe caracteristici, pe astronomie și statistici,

 pe tine și buricele degetelor noastre care dansează unul peste altul într-un ritm alert,

pe acele ceasului.

 Să nu spui nu, 

nu m-am jucat leapșa niciodată, căci 

neoamenii nu se găsesc așa,

 doar la 

colțul străzii.