Eul poetic

Mă țineam lipit de scriitor 

Și îi șopteam mereu 

Ce se va întâmpla  

mereu când mă întreba  

Dacă câștigă ceva 

poate un campionat 

dacă îl voi ajuta cum o fac mereu 

Dacă trebuie să fugă cu mine  

Sau să poată salva un eu, 

Dacă trebuie să părăsească pe cineva 

pe care a iubit o dată 

din pricina unor plăgi pe care 

le-a dobândit 

acolo.

 

Eu nu sunt eul superior 

Eu sunt eul din viitor 

Oul care încă nu s-a făcut 

Fumul de țigară de la gâtul meu 

care înainte era  

O aură frumoasă a țestei 

Eu nu sunt eul din prezent 

Eu sunt acum-ul și prezentul,

pentru că părerea mea le poate schimba 

pe toate.

 Eu sunt bucla timpului 

și nimic nu are sens fără 

ce vreau 

 mereu acolo 

Dar niciodată în spate,  

eu sunt o conștiință de  

sine creată poate pentru timpurile în care se petrece un 

dezastru 

al Emei 

 

Eu sunt grozav pentru că de fapt nu exist material, 

Dar rațional exist, 

Eu știu subit când ceva e bine, 

sau ceva nu e, pentru că eu sunt eul,  

cu toate acestea nu sunt eul lui Freud,  

deoarece am trasat niște limite,  

 

Eu, exist pe hârtie  

și mă prezint ca dual 

exist în persoanele odinioară iubite 

dar uneori le iau și chipul și privirea, 

și conving, și conving,  

pentru că ăsta e eul,  

iar el e câteodată  

aproape de un dezastru indecis 

mereu aproape de un dezastru biblic,

iar eu sunt eul poetic 

și eul cinic, și eu sunt eul liric care 

vorbește despre justiția socială 

eu sunt Eul care îl calmează pe Ema, 

dar eu uneori nu mai reușesc 

 să fac nimic.