judecătorii

 Culeg toate textele pe care le am

Culeg carnea crudă de pe osul meu, și culeg tot ce se poate culege

orice cântec, orice idee orice cuvânt, toate stările de pe pământ și toate cântecele de dragoste care îmi opresc inima pentru 5 minute, tânjesc după muzica mea preferată, stau departe de ea, dar mereu tânjesc după sunetul ei 

la fiecare notă reușesc să mă topesc de dor

mă plimb mereu pe undeva sau argumentez pe undeva, mereu pe străzi mereu în parcuri aș prefera mereu să mă plimb, sincer să ne întâlnim și să zicem că o să mă observi pe toate străzile 

eu sunt în regres, colind cu mașina orice e de colindat și atribui ce-i de atribuit miturilor grecești

zeus îmi face rama pentru fotografiat iar Tarkovski îmi dă cadrul, 

dacă întreabă cineva cum o imagine devine tarkovskiană să mă prindă pe mine cu aparatul noaptea îndreptat spre un cadru pe care-l măsor doar cu privirea, cu sufletul și cu vederea tarkovskiană

dacă mă întreabă cineva de aparat zic că nu l-am văzut, e uitat de mult într-un cotlon, tot ce poate măsura e uitat

și eu uit de mult, uit tot ce mă uită, prefac în scrum tot ce mă arde iar dacă acest fapt e autorecursiv și îmi dau foc singură

asta e povestea urii

mereu undeva unde nu vrei să o privești

mereu ascunsă în paradoxurile în care trăiești

un paradox e atunci când vrei să fi cel mai bun și cel mai tare din parcare, când vrei să hit that stuff, și la cel mai mic eșec zici că ești average, ăsta e un paradox foarte util, țintești sus și tu te cobori jos,

 dar dilema e următoarea: de ce să conviețuiești în el, 

tu care poți fi liber de paradoxuri

de ce să stai în paradoxurile cu ura de sine

și să nu te înconjori cu cei ce resping pe cei care te urăsc

în fine, asta nu e o sintagmă tarkovskiană, dar undeva trebuie să rămână, undeva într-o peșteră, acolo unde umbrele joacă pe pereți și ceilalți sunt captivați de umbre și de aparențele lor, de acolo poate o să îmi iau toate străzile, toate hărțile și toate poveștile lui Platon, 

zeii mamei lor, zeii culturii europene, zeii noștri dragi eurocentrici de care știu doar cei privilegiați și snobi din cărți de albi, povești de albi, cântece de albi și poezie de albi

Culeg carnea crudă de pe osul meu, închei orice e de încheiat, și trec peste orice chestie peste care se poate trece