Călătoria din Egipt
Și Sappho și Lilith au reușit să
trăiască în inimile noastre
atingând cu mâinile lor
mâna celeilalte
și sufletul celeilalte.
Moise era fiul cel desemnat
să scoată poporul ales
din țara Egiptului
Și pe prietenii în credința
queer,
Adasa, care o iubea pe
Batya, fiica faraonului
egiptului,
și pe Droder,
cel care aducea bucurie,
si care era
iubitul lui Iacob,
fiind nevoiți de soartă,
în a lor călătorie să se despartă
dar
Moise s-a uitat în direcția
lor, văzând iubire
și înțelegere
căci cuplurile
mustesc de iubire.
si Moise a văzut egalitate
și poporul ales a văzut egalitate
Și Dumnezeu i-a salvat de la murire
pe Droder și Batya din gheara
unei separări
ale inimii lor,
căci iubita lui Adasa
Și iubitul lui Droder erau
grei la cap
dar egiptenii i-au dat afară
Și împreună iubiții s-au unit
în marele Exod al poporului
evreu, mergând cu Dumnezeu
și continuându-și iubirea
și dedicația în cei
patruzeci de ani de rătăcire a
poporului
din cauza închinării lui
zeilor păgâni
și nu din cauza
cuplurilor queer
și a iubirii lor
iar cele două cupluri
și-au rupt sandalele prin
deșert și au urmat
alaturi de Moise
norul cel călăuzitor
și l-au văzut înainte
de sentința celor
patruzeci de ani
pe Moise cu cele 10 porunci
unde se zicea să nu ucizi
sau să poftești
nevasta aproapelui
tau
dar acolo nu scria
să nu poți iubi
ceea ce
poți iubi cu inima ta.
Sau cu trupul tău,
condus de inimă,
mereu ghidat de ce este natural
pentru ființa ta,
și pentru pacea ta sufletească.
Cuplurile queer erau
mulțumite de călătorie,
căci aveau mâna iubitei
și iubitului în cealaltă mână
și au ieșit din țara Egiptului
fiind mânați de iubirea
destinului lor
timp de patruzeci de ani
într-o unire
a iubitului
cu celalalt,
așteptând să se zică
evidentul, câteva mii de ani
mai încolo
"Iubește-ți aproapele
așa cum te iubești
pe tine însuți".
Că dacă nu, ești dator.
Atât de frumos
RăspundețiȘtergeretyyy☺️🥰
Ștergere